De ce au ieșit din schemă aproape jumătate din companiile române

Cum funcționează mecanismul?

Sistemul european de tranzacționare a emisiilor, activ din 2005, pune un preț pe fiecare tonă de CO2. Companiile care depășesc cota alocată trebuie să cumpere certificate suplimentare.

Deși adesea e acuzat că a provocat declinul industrial european, realitatea e mai nuanțată.

Pentru România, e esențial să înțelegem unde s-au dus cei peste 5,5 miliarde de euro obținuți din tranzacționare, subliniază Florentina Manea, general manager în cadrul Carbon & Energy Management la CEC Bank pentru afaceri românești.

De ce au scăzut emisiile?

Fiecare țară membră primește o alocare de unități de emisii, tranzacționabile pe piață. Pentru instalațiile acoperite, o parte din alocări sunt acordate gratuit.

Companiile care depășesc acest nivel sunt obligate să cumpere certificate la prețul de piață, sub amenințarea unor amenzi. România a aderat la schemă din 2007. Esențialul e transformarea emisiilor de carbon într-un cost economic concret.

Din păcate, acest cost s-a dovedit greu de suportat de multe companii în ultima perioadă.

Cât a costat ieșirea din schemă?

În România, s-au înregistrat reduceri semnificative a emisiilor de gaze cu efect de seră, în special în sectorul energetic.

Vorbim de o scădere de aproximativ 55% într-o perioadă de 10 ani, care la nivelul anului 2026 atinge 67-68%. Aceste cifre reflectă amploarea transformărilor, dar trebuie interpretate cu atenție. O parte provine din îmbunătățirea eficienței energetice, tehnologiilor mai curate și surselor regenerabile, precum și schimbul de combustibili.

Totuși, o componentă importantă a rezultat din scăderea activității unor capacități industriale.

La momentul intrării în schemă erau incluse 243 de entități, iar acum numărul a scăzut la în jur de 135. Întrebarea e dacă aceste companii au dispărut din cauza incapacității de a se adapta.

Unde s-au dus banii?

Scumpirea certificatului de emisii, care a ajuns la 75-80 de euro/MWh, a fost amplificată de creșterea accelerată a prețului gazului natural, o materie primă esențială pentru industrii precum cea a îngrăşămintelor chimice, care influențează și prețul energiei prin modelul marginal.

Un alt factor decisiv a fost modul în care unele companii au gestionat banii proveniți din alocările gratuite. Analiza impactului trebuie realizată din trei perspective: efectul asupra operatorilor, veniturile aduse statului român și modul în care aceștia au fost utilizați.

E important să nu vedem în schemă doar un factor distructiv. Pentru statul român, au fost încasate sume semnificative din licitația de CO2 în perioada 2013-2026.

Cum se schimbă regulile?

Ultimul raport al Comisiei Europene indica că România a obținut aproximativ 5,07 miliarde euro până la finalul anului 2024, iar cu actualizarea datelor până la 2026, suma ar putea depăși 5,5 miliarde de euro.

Schemă nu se îndreaptă spre eliminare, ci spre o nouă etapă, unde politica de reducere a emisiilor trebuie aliniată mai strâns cu competitivitatea industrială și cu securitatea energetică. Prima condiție menționată de statele membre e menținerea alocărilor gratuite pentru sectoarele cu risc ridicat de relocare. A doua direcție vizează creșterea finanțării destinate industriei europene, iar Comisia propune mecanisme și instrumente noi. Obiectivul central e ca banii generați prin prețul carbonului să sprijine investițiile în tehnologii industriale cu emisii reduse și să păstreze competitivitatea industriei europene.

A treia direcție se referă la modul în care se stabilește prețul certificatului, aspect critic pentru echilibrul pieței.