Supremația evreiască: Noua realitate politică a Israelului

O schimbare de paradigmă sau o normă consolidată?

În cadrul unui interviu recent, jurnalistul Antony Loewenstein a analizat rezultatele alegerilor din Israel, punctând un aspect esențial: indiferent dacă la putere se află Benjamin Netanyahu sau opoziția, direcția strategică în dosare precum Iranul, Libanul, Gaza sau Cisiordania rămâne aproape neschimbată. Deși, la momentul discuției, rezultatele finale întârziau să apară, blocul lui Netanyahu părea să aibă un avantaj fragil, lăsând loc pentru schimbări de ultim moment în zilele ce vor urma.

Dincolo de cifrele electorale, Loewenstein avertizează că problema este una de fond. O parte semnificativă a electoratului evreu din Israel respinge categoric orice formă de colaborare cu cetățenii arabi. Această reticență merge până la refuzul dreptului la autodeterminare pentru arabi și susținerea unor politici dure în Cisiordania și Gaza. Mai mult, o fracțiune considerabilă a populației cochetează cu ideea expulzării arabilor din Palestina și chiar din interiorul granițelor israeliene.

Această realitate demonstrează că impasul politic actual nu este doar despre figura lui Netanyahu, ci despre o criză de sistem pe care analiștii o semnalează de ani buni.

Este criza mai profundă decât pare?

În ciuda unei mobilizări impresionante a partidelor arabe, susținute masiv de palestinieni și de o parte a stângii israeliene, formarea unei coaliții incluzive rămâne o utopie. Atât tabăra lui Netanyahu, cât și opoziția au refuzat categoric cooptarea partidelor arabe la guvernare.

Această dinamică confirmă concluzia lui Loewenstein: structura de putere a Israelului este dominată de o viziune excluzivă, unde supremația evreiască nu mai este o simplă tendință politică, ci o normă instituțională.

Între timp, pe 27 octombrie 2026, în orașul Modiin, susținătorii liderului de extremă-dreapta Itamar Ben Gvir, din partidul „Puterea Evreiască”, așteptau cu nerăbdare primele rezultate ale exit-poll-urilor.