NATO ia în calcul lovirea bazelor și industriei de apărare ruse

Lovituri asupra bazelor militare și depozitelor de muniții!

Alianța Atlantică redefinește strategia de răspuns: vizată este însăși mașina de război a Kremlinului

Evenimentele din Ucraina și din zona Orientului Mijlociu au forțat conducerea NATO să repenseze radical modul în care Alianța ar reacționa la un eventual asalt rus. În centrul noii doctrine se află capacitatea de a lovi ținte situate profund în spatele frontului, atingând nu doar unitățile militare, ci și industria de apărare și infrastructura logistică din inima teritoriului rus, chiar din primele ore ale unui conflict.

Această schimbare de paradigmă a fost detaliată de Wall Street Journal, care raportează despre o reuniune de nivel înalt a ofițerilor NATO.

În luna iunie, oficiali de rang superior din statele membre s-au adunat la primul simpoziu de acest gen organizat vreodată de Alianță, denumit „Simpoziul Loviturilor în Adâncime”. Evenimentul, găzduit de generalul american Alexus Grynkewich, comandant suprem al forțelor NATO în Europa, a combinat sesiuni de discuție cu exerciții de simulare de război. Tema – atacarea sistemelor de sprijin ale inamicului în adâncime – fusese până de curând rară în dezbaterile deschise ale Alianței.

Pentru zeci de ani, strategia defensivă a NATO s-a axat pe încetinirea sau blocarea avansului trupelor inamice pe teritoriul european.

Cu toate că războiul din Ucraina a intrat în al cincilea an, strategii militari ai Alianței constată că simpla împiedicare a înaintării forțelor Moscovei nu este suficientă pentru a opri o ofensivă rusă pe scară largă.

Abordarea nouă se sprijină pe principiul militar cunoscut sub numele de „denial” – adică negarea posibilității adversarului de a atinge obiectivele sale. Aceasta implică nu doar atacarea unităților care depășesc granița NATO, ci și distrugerea rețelei de sprijin care le permite să mențină presiunea ofensivă.

În practică, acest lucru presupune lovituri asupra bazelor militare, depozitelor de muniții și combustibil, nodurilor logistice și facilităților industriale situate în spatele frontului, inclusiv pe teritoriul Rusiei. Generalul Grynkewich a expus recent această viziune într-un discurs ținut la Varșovia, sub titlul „Teoria Victoriei”. Conform acestui cadru, în faza inițială a unui conflict, forțele NATO ar trebui să oprească valul primar al atacului.

Dacă ofensiva ar persista, Alianța ar reduce treptat capacitatea de luptă a inamicului, iar într-o etapă ulterioară ar anihila atât unitățile care înaintează, cât și infrastructura care le susține operațional.

„Vom distruge întregul sistem de luptă angajat împotriva noastră”, a subliniat Grynkewich, precizând că țintele includ nu doar trupele, ci și „orice și tot ceea ce sprijină, susține sau controlează acea forță”.

Armamentele nucleare nu sunt integrate în această strategie. Nucleul operațional al noii doctrine constă în sisteme de lovituri de precizie cu rază lungă. Statele Unite au modernizat și extins în ultimii ani propriul arsenal de astfel de arme, care include rachetele de croazieră Tomahawk, rachetele tactice ATACMS și noile rachete Precision Strike Missile.

În Europa, aliații dispun de stocuri mult mai limitate și accelerează eforturile de producție și dezvoltare.

Printre sistemele deja integrate în dotarea unor țări europene se numără rachetele Storm Shadow și Scalp, dezvoltate de Franța și Regatul Unit, precum și Taurus, rezultatul unei cooperări germano-suedeze.

Potrivit cercetătorului Fabian Hoffmann, de la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare, cel puțin 48 de proiecte pentru dezvoltarea de noi rachete de croazieră cu costuri reduse sunt în curs în Europa, cu participarea a aproximativ 20 de producători. Problema majoră este că multe dintre aceste inițiative se află încă în faze timpurii.

Rusia a executat un număr mult mai mare de atacuri la distanță!

O parte a lor riscă să nu ajungă niciodată la producție în serie, iar cele care vor reuși vor necesita mai mulți ani până când vor putea livra arme în cantități semnificative.

În terminologia militară, o lovitură „în adâncime” se referă în general la atacarea unor obiective aflate la peste 160 de kilometri de linia frontului, și în anumite cazuri la sute sau chiar mii de kilometri distanță. Într-un eventual conflict cu Rusia, rachetele și dronele NATO ar putea fi direcționate nu doar către obiective militare clasice – aerodromuri, baze ale forțelor terestre, depozite de muniții –, ci și către industria de apărare, infrastructura critică și bazele de resurse care mențin capacitatea Rusiei de a continua războiul.

Principiul este ilustrat de strategii militari prin analogia cu „lovirea arcașului, în loc să te aperi de săgețile sale”. Această abordare este deja aplicată de Ucraina. Kievul a extins în ultimii ani atacurile la distanță asupra teritoriului rus, folosind drone și arme cu rază lungă, inclusiv racheta de croazieră Flamingo, dezvoltată intern.

Între țintele vizate de ucraineni s-au numărat rafinării, fabrici implicate în producția de combustibil pentru rachete și componente pentru drone, baze militare și alte obiective economice și industriale care susțin efortul de război al Moscovei.

Rusia a executat însă un număr mult mai mare de atacuri la distanță asupra Ucrainei, combinând lovituri asupra obiectivelor strategice cu atacuri care au provocat distrugeri extinse ale infrastructurii civile. În contextul în care Kievul dispune de cantități insuficiente de sisteme de apărare antiaeriană de origine occidentală, Ucraina a început să se sprijine tot mai mult pe ceea ce oficialii săi denumesc „apărare proactivă” – anihilarea armelor și infrastructurii ruse înainte ca acestea să fie utilizate împotriva Ucrainei.

„Apărarea aeriană este ca un analgezic – poate atenua simptomele –, dar trebuie să țiești sursa durerii”, a explicat ambasadoarea Ucrainei la NATO, Alyona Getmanchuk.

Pentru comandanții NATO, o dintre concluziile cheie ale războiului este că apărarea nu mai poate fi concepută exclusiv ca protejarea propriului teritoriu. Generalul-maior polonez Ireneusz Nowak a afirmat că loviturile de precizie în adâncime trebuie considerate și ca un instrument de descurajare. „Cu siguranță am dori să lovim baza industrială de apărare”, a declarat Nowak referindu-se la scenariul unui conflict cu Rusia.

El susține că, dacă Ucraina ar fi dispus de capacități semnificative de atac la mare distanță încă de la începutul invaziei ruse, evoluția conflictului ar fi putut fi diferită și poate nu ar fi degenerat într-un război de tranșee asemănător celui din Primul Război Mondial.

O altă lecție fundamentală este necesitatea de a acumula stocuri foarte mari de armamente. Într-un conflict de mare intensitate, țintele se modifică constant. Fabricile, depozitele și centrele logistice pot fi dispersate și mutate în locații ascunse, iar lansatoarele mobile sunt extrem de dificil de identificat și de distrus. „Nu vrei să te afli într-un conflict de mare intensitate în care adversarul tău are acces la arsenale vaste de arme cu rază lungă de acțiune, iar tu nu le ai”, a explicat Hoffmann.

Pe plan politic, rămâne incert dacă guvernele europene ar autoriza rapid lovituri masive în interiorul Rusiei în cazul unei incursiuni împotriva teritoriului NATO. Nico Lange, fost șef de cabinet în Ministerul german al Apărării, subliniază existența unei breșe între planificarea militară și percepția politică. Potrivit acestuia, o strategie realistă împotriva Rusiei include inevitabil componente ofensive, în timp ce mulți lideri politici continuă să privească apărarea în principal ca ridicarea de bariere defensive – de la fortificații până la așa-numitele „ziduri de drone”.

Comandanții NATO doresc ca atacurile în adâncime să fie integrate din timp în planurile de răspuns, evitând decizii improvizate după izbucnirea unui conflict. În paralel, acumularea de stocuri suficiente de rachete și drone ar trebui să aibă loc înainte de un război, funcționând ca un instrument de descurajare a Moscovei.

Mesajul trebuie să fie: nu faceți nimic stupid, pentru că vă putem pedepsi.

Dar, pentru ca acest lucru să fie credibil, trebuie să avem aceste capabilități, a concluziat generalul Nowak.