România riscă să rămână fără bani în cazul unei crize globale

Ne înecăm în datorii pe zi ce trece?

România se expune la un risc major de epuizare a fondurilor în scenarii de instabilitate mondială

O analiză publicată recent pe rețelele sociale de consultantul economic Adrian Negrescu trage un semnal de alarmă: România este extrem de vulnerabilă în fața datoriilor globale. Lumea întreagă funcționează azi pe datorie, la niveluri fără precedent în istoria modernă. Mecanismul a devenit un cerc vicios: guvernele se împrumută ca să acopere deficitul, apoi se împrumută din nou doar ca să plătesc costurile vechilor credite.

Întrebarea nu mai este dacă acest model poate continua la nesfârșit, ci cât mai duce până la următoarea criză și cine va fi pe fază să o gestioneze.

România nu e doar un simplu spectator în acest carusel al împrumuturilor, ci un participant în toată firea.

Ponderea datoriei publice în Produsul Intern Brut s-a aproape dublat în doar câțiva ani, urcând de la aproximativ 35% în 2019 la peste 60% în 2026.

Unde ne duc cheltuielile scăpate de sub control?

Iar factura a crescut și mai repede.

Doar anul acesta, Ministerul Finanțelor va aloca vreo 60 de miliarde de lei exclusiv pentru plata dobânzilor – o sumă care înseamnă aproape 3% din PIB.

Ca să punem lucrurile în perspectivă, banii ăștia depășesc bugetul total al Ministerului Apărării și echivalează cu peste jumătate din alocările pentru Sănătate. Iar pentru anul viitor, proiecțiile arată că nota de plată pentru dobânzi ar putea trece de 70 de miliarde de lei. Practic, sumele astea se duc direct în buzunarele creditorilor, nu în spitale, școli sau autostrăzi.

Roata se învârte singură: deficitul mare cere împrumuturi mari, împrumuturile mari aduc dobânzi uriașe, iar dobânzile cer și ele alte credite.

România a intrat în spirala asta nu pentru că am trecut printr-un război sau o pandemie fără sfârșit, ci din cauză că statul a cheltuit constant mai mult decât a încasat.

Faptul că dăm pe dobânzi mai mult decât pe apărare spune totul despre gravitate.

Mai avem vreo scăpare din capcana asta?

Fiecare an cu deficit mare înseamnă o factură umflată pe care o lăsăm moștenire copiilor noștri, o realitate pe care o recunoaște, cu un ton mai rezervat, și ministrul Finanțelor, Nazare.

Sunt totuși și vești bune. Deficitul bugetar scade în 2026 mai repede ca în anii trecuți, iar fondurile europene ne dau o gură de oxigen pe care puține țări o au la dispoziție.

Totไร, timpul ne presează. Dacă lovește o criză globală, n-o să mai avem de unde să susținem economia.

Nu putem mări cheltuielile din cauză că deficitul e deja uriaș, nu putem tăia costurile împrumuturilor cu inflația asta persistentă, iar la bani ieftini nu prea mai avem acces cu ratingul actual.

Singura soluție reală rămâne curățarea finanțelor publice de pe acum: reforme pe bune, colectare mai eficientă a taxelor și bani europeni băgați direct în investiții care produc valoare.